Tema lunii octombrie
Transhumanta
Marile miscari de oameni si animale, specifice vietii pastorale, este una dintre temele recurente in traditia filmului documentar.
In luna octombrie, Cinemateca Astra Film, propune cateva filme despre modul de viata al pastorilor transhumanti fie ei din Romania, Iran, China, Scotia sau India.
Acest subiect trece dincolo de spectaculos si de povestea oamenilor si a turmelor. Pentru o populatie sedentara, pentru descendentii agricultori, o viata fara radacini infipte intr-un anumit loc, o viata care se petrece intr-un spatiu foarte larg, este ceva fascinant. Iar anvergura acestor miscari e mai mult decat spectaculoasa, este chiar un miracol.
25.09.2008 – La drum/ On the Road (Dumitru Budrala, Romania, 1997, 43 min)
02.10.2008 – Grass: A Nation`s Battle for Life / Iarba: Lupta pentru viata a unei natiuni (Merian C. Cooper, Ernest B. Shoedsacki, U.S.A., 71 min, 1992)
09.10.2008 – Herdsmen/ Pastorii (Chen Jianjun, 2001, China, 88 min)
16.10.2008 – The Shepherds Of Berneray/ Pastorii din Berneray (Allen Moore, Jack Shea, U.K./U.S.A., 54 min)
23.10.2008– Unto The Fold / Spre stana (Praveen Komar, India, 1996, 87 min)
joi, 25 septembrie 2008
LA DRUM
Dumitru Budrala
Romania, 1997
43 min
Ciobanii din Carpati pleaca in fiecare iarna in transhumanta, la mii de kilometri departare de casa, in cautarea ierbii. Acest “drum al oilor” este oarecum asemanator cu “Drumul matasii” sau cu “Drumul sarii”. In martie 1997, stapanul unei turme a fost jefuit si asasinat intr-o padure. Fiul sau cel mic ii gaseste trupul dupa sapte zile de cautare. Mai mult decat reconstituirea unei crime, filmul prezinta viata ciobanilor transhumanti din sudul Transilvaniei. In cele sapte luni de drum, ciobanii sunt confruntati zi de zi cu intamplari neasteptate si obligati sa parcurga cate 25-50 km zilnic, sa doarma sub cerul liber si sa infrunte vremea si rautatea oamenilor.
Transhumanta ca afacere si ca mod de viata
- interviu cu Jonathan SCHEELE -
articol aparut revista Dilema Veche, Anul IV, nr.184 – 16 august 2007
Cinemateca AstraFilmFest programeaza pentru miercuri 22 august, la Clubul Taranului din Bucuresti, filmul lui Dumitru Budrala, La drum. Un film documentar care incepe ca un film politist, cu o crima cu autor necunoscut: stapinul unei turme de oi a fost jefuit, asasinat si trupul i-a fost ascuns intr-o padure. Dar nu avem reeditarea Baltagului, fiul nu pleaca in cautarea asasinului, ci preia afacerea tatalui si o duce mai departe. De aici incolo, filmul ne interpreteaza transhumanta ca afacere si ca mod de viata. „Un drum al oilor“ lung de mii de kilometri, in timpul caruia se aleg barbatii, de baieti, un drum aproape la fel de insemnat ca „Drumul matasii“ sau „Drumul sarii“. Jonathan Scheele, un bun cunoscator al romanilor, a acceptat sa faca un experiment: a suprapus imaginile filmului La drum peste impresiile acumulate in timpul celor 5 ani petrecuti in Romania, ca ambasador al Uniunii Europene, si ne ofera astfel perspectiva prietenului, dincolo de cea a diplomatului.
Cum vi s-a parut filmul?
Foarte frust, „neindulcit“, absolut autentic. Si mi-a placut, in mod special, faptul ca pare sa redea integral punctul de vedere al ciobanilor. Ai impresia distincta ca te afli acolo, in mijlocul lor. Povestea este spusa chiar cu vocea ciobanilor, cu cuvintele lor, ceea ce nu prea gasesti in filmele documentare occidentale, unde exista un narator, un comentator, cineva care interpreteaza pentru tine, ceea ce vezi pe ecran. De altfel, cred ca, daca un astfel de film ar fi fost facut de un documentarist strain, ar fi fost intimpinat in Romania cel putin cu un dram de neincredere, daca nu chiar cu ostilitate. Prea spune lucrurilor pe nume…
Ati petrecut cinci ani in Romania si ati batut-o in lung si-n lat. V-ati intilnit vreodata cu Romania lui Dumitru Budrala, cea a ciobanilor mereu pe drum?
Intr-adevar, am calatorit mult prin Romania si i-am vazut pe ciobani trecind cu turmele, dar nu mi-am imaginat niciodata cit de grea este viata lor, cit de departe sint de casa si cit de mult timp sint pe drum. Am fost in multe locuri la tara, unde romanii trudeau din greu la munca cimpului, dar acest mod de viata pare mai dur decit tot ce am vazut. Ma intreb in ce masura copiii lor vor alege aceeasi viata. Intr-un fel, filmul acesta m-a dus cu gindul la Miorita, lupta ciobanilor cu tot felul de adversitati…
Acest mod de viata este nefamiliar pentru majoritatea romanilor, care vor descoperi cu mirare o lume foarte diferita. Cit de indepartat credeti ca este considerat de cetatenii „vechi“ europeni? Este oare vazut ca fiind ceva spectaculos doar prin exotism, s-ar putea gasi puncte comune sau macar interesul de a intelege viata aceasta extrema?
Intr-o oarecare masura, transhumanta este cunoscuta in Europa pentru ca aceasta exista, la dimensiuni mai reduse si in forme usor diferite, in Elvetia si in Franta. Acolo vacile ierneaza in sate, la altitudini mai joase, dar vara se muta sus, la munte. Deci filmul poate fi urmarit cu oarecare nostalgie. Insa marele lui merit este ca nu da impresia de „muzeu“, nu prezinta niste exponate in dioramele lor, ci personajele sint foarte reale. Ba, mai mult, avem ocazia sa ne intilnim cu un mod de viata care celebreaza spiritul liber, acela care s-a pierdut odata cu inregimentarea intr-o societate prea structurata. Ei, cu totii, sint spirite libere, nesupuse. Sint mindri de ceea ce fac, si parca in pofida tuturor. Sint altfel, au o relatie speciala cu animalele, nu-i inteleg prea bine pe turistii care ajung pina sus, la ei… Unul dintre ei afirma: „Eu n-as merge fara animale la munte, doar asa, de dragul de a merge cu cortul…“
Ceea ce sare in ochi, urmarind filmul, este anacronismul dintre fisia de peisaj pe care si-o decupeaza in jurul lor turmele si semnele civilizatiei cu care se intilnesc (drumurile, vuietul infundat al masinilor). Dupa o vreme, spectatorul incepe sa fie deranjat de imixtiunile modernitatii in scenografia prin care se misca personajele. Ce se va alege din aceasta confruntare? Cine va cistiga? Am simtit aceasta confruntare! Urmarind filmul, am intrat in ritmul lui. Un ritm mai lent, potrivit mersului pe jos, determinat de natura, de vremea rea sau buna. Pentru ca filmul, in mod evident, e de partea pastorilor, te trage de partea lor si simti ca ai dori sa te impotrivesti felului modern, alert, de viata, asa cum il stim noi. Dar, pe de alta parte, este clar ca transhumanta va fi din ce in ce mai restrictionata de dezvoltarea retelei de drumuri a Romaniei, care este inevitabila. Trebuie doar gasita solutia optima pentru atingerea armoniei intre aceste extreme. De exemplu, atunci cind se construiesc autostrazi de mare viteza, din loc in loc se pot amenaja pasaje largi pentru animalele salbatice, care sa le traverseze. Tot asa cum exista drumuri mai vechi, de tara, in Anglia – unde sint numite drovers’ track („drumul pastorilor“) – care n-au fost lasate in paragina, ci sint intretinute pentru plimbare, calarie, biciclete, pentru uzul satenilor, dar si al turistilor. Poate ca ar trebui ca dezvoltarea infrastructurii din Romania sa se faca tinind cont de acest lucru. Cu siguranta trebuie gasite modalitati de a nu sta in calea dezvoltarii, dar de a pastra, in acelasi timp, traditii atit de frumoase si particulare ca aceasta. Dincolo de spectacolul si emotia continute de acest film, el este important pentru ca poate reprezenta o voce, poate transmite un mesaj. Vizionarea acestui film a fost pentru mine o experienta foarte personala. Mi-am reamintit cu drag de timpul petrecut in Romania, am ascultat, din nou, cu placere, limba romana, desi parca mi-a venit mai greu s-o inteleg, dar, mai ales, am „auzit“ vocea ciobanilor.
a consemnat Alina JANTEA
Premii si participari
_________________
Filmul La drum al lui Dumitru Budrala a primit Marele Premiu la FILM.DOC – Sfintu Gheorghe (2004), Medalia de Argint la Festivalul International de Film Kalamata din Grecia (2000), Marele Premiu „Angel from Prohor“ la Festivalul de Film de la Belgrad (1998) si Marele Premiu pentru Film Documentar la Festivalul Da Kino (1999).
Finalist la:
Festivalul International Rio de Janeiro
Festivalul filmului documentar de la Parnuu, Estonia
Festivalul filmului din Göttingen
Congresul filmului antropologic NAFA, Helsinki
Gala de filme “De la Baltica la Balcani” Olanda
Festivalul international al filmului Lødz
Festivalul de film “Magie si medicina traditionala” Nuoro, Italia
Festivalul Filmului Documentar Canterbury
Festivalul Nordic Anthropological Film Association, Bergen, Norvegia
Festivalul Filmului Documentar Las Palmas
Festivalul Nordic Anthropological Film Association, Stockholm
Festivalul de Antropologie Vizuala, Moscova
Filmul a intrat in colectia celor mai importante arhive de film documentar din lume:
Deakin University, Australia
University College London
Max Planckt Institute for Social Reasearch, Halle
Documentary Educational Resources, SUA
IWF Göttingen, Germania
Universitatea Lomonosov, Moscova
, speram) . (more…)
