Filmulete haioase - Poze haioase - Homemade Filmeaza-te romane !

Posts Tagged ‘europa’

Concurs de scenarii NISI MASA

Wednesday, April 22nd, 2009

Asociatia Culturala Control N si NISI MASA organizeaza in perioada 15
aprilie – 31 iulie 2009 etapa nationala a Concursului de Scenarii NISI
MASA. Concursul se desfasoara pentru al 8-lea an in Europa si este unul
dintre cele mai cunoscute concursuri europene adresate pasionatilor de
cinema. Concursul se adreseaza tinerilor scenaristi, profesionisti si
amatori, cu varste cuprinse intre 18 si 28 de ani. Inscrierea la concurs
se face trimitand un scenariu de film de scurt metraj, puternic legat de
tema din acest an: “Tabu”. (more…)

RROMII- vin la Cinemateca ASTRA FILM

Monday, November 24th, 2008

In noiembrie

RROMI – in documentare la

Cinemateca ASTRA FILM

Europa se află în plin proces de globalizare, însă, cu toate acestea, prejudecăţile despre rromi persistă în continuare, în marea majoritate a statelor europene. Mentalităţiile şi stereotipiile deja formate sunt greu de schimbat.
Pentru luna noiembrie, Cinemateca Astra Film propune o serie de documentare menite să faciliteze o mai buna si mai profunda inţelegere a rrromilor si, implicit, a relaţiilor dintre comunităţile de rromi din diferite ţări şi populatiile majoritare.
Filmele prezintă portrete ale unor comunităţi de rromi din România, Cehia, America, Serbia; poveştile lor nespuse vor fi văzute şi auzite, dând şansa fiecăruia dintre noi să înţelegem mai bine viaţa şi cultura acestei etnii.

joi, 30 octombrie 2008

THE CURSE OF THE HEDGEHOG/ BLESTEMUL ARICIULUI
Dumitru Budrala
Romania, 2004
93 min

„Am ţinut la măgar mai mult ca la omul meu şi la copiii mei, da’ acuma o murit. Dacă aş avea un măgar, eu aş trăi ca parlamentarii în Parlament” – declară Turica, unul dintre personajele filmului. Împreună cu familia ei, Turica trebuie să meargă pe jos din sat în sat, cărînd în spate legături uriaşe de mături şi coşuri făcute de ei, pe care încearcă să le tîrguiască în schimbul mîncării.
Autorul urmăreşte o familie extrem de săracă de ţigani în călătoria lor de supravieţuire pe timp de iarnă. Utilizînd stilul cine-verite, filmul trece dincolo de stereotipiile despre ţigani. Vedem oameni reali, care se luptă să facă faţă situaţiilor aburde sau tragicomice ale vieţii de fiecare zi. O imagine excelentă, alături de tradiţia orală suculentă a personajelor, ne poartă într-o lume a cărei existenţă este aproape de neconceput pentru cei mai mulţi dintre noi.

Premii şi participări
_________________
Filmul Blestemul ariciului a primit:

Marele Premiu al Festivalului Film.doc2, 2005
Premiul pentru cel mai bun documentar, Doculolis Barcelona, 2005
Premiul special al juriului, Belgrad 2005

Finalist la:
IDFA Amsterdam, 2004 Joris Ivens Competition
Zagrebdox, 2005, Croatia
Thessaloniki Film Fest, 2005, Grecia
Deventer, Filmhuis de Keizer, 2005, Olanda
Vision du réel 2005, Nyon, Elveţia
Worldfilm, 2005, Tartu, Estonia
Mediawave, 2005, Ungaria
Freiburg Film Forum, 2005, Germania
Cronograf 2005, Chisinau, Moldova
NAFA, 2005, Stockholm
Beeld vor Beeld, 2005, Amsterdam
Golden Apricot, Yerevan, Armenia
RAI, International Film Fest, Oxford, 2005
Amakula Kampla, Uganda, 2005
10 Mostra International do Filme Etnografico, Rio de Janeiro
BalkanBlackbox Festival, Berlin, 2005
Leipzig Festival for Documentary Film
DokMa Maribor, Slovenia
XIV International Film Festival Belgrad, Serbia&Montenegro
Crossing Europe Filmfestival Linz, Austria
London International Gypsy Film Festival

Solicitat ca material didactic şi de cercetare, la:
Deakin University, Australia
Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca
University College London
Max Planckt Institute for Social Reasearch, Halle

________________________________________
Cinemateca Astra Film!

Cinemateca Astra Film a fost, în anul 2007, un maraton al documentarului de calitate, ce s-a extins pe toată perioada anului cultural, oferind sibienilor şi vizitatorilor singurul program constant al Capitalei Culturale Europene din Sibiu, prin proiecţii zilnice de documentare de autor apreciate şi premiate în ultimii
15 ani în întreaga lume.

În 2008, festivalul Astra Film este prezentat în Paris (Festivalul Internaţional Jean Rouch), în Novosibirsk (Meetings in Siberia, Festival Internaţional de film documentar), şi în Polonia în Poznan şi Cracovia, şi tot în acest an Cinemteca ASTRA FILM continuă cu proiecţii săptămânale tematice, în Sibiu, Deva şi Bucureşti.

Pentru Cinemateca Astra Film Sibiu 2008 am ales tematicile preferate ale publicul festivalului Astra Film, respectiv documentare ce ne aduc perspective noi tocmai despre subiecte care par a fi cunoscute de noi toţi: Femeia, Comunism/Post-comunism, Copiii, Transilvania mea, Globalizare, Păstorii, Romii, Iarna.

Vă aşteptăm la Cinemateca ASTRA FILM, în fiecare joi de la ora 14.00 (Piaţa Huet 12, Tel. 0269/210.134)

astra film premiul de excelenţă pentru cel mai bun proiect cultural din românia
(Gala Societãţii Civile 2002)
astra film marele premiu la sectiunea ” arta si cultura” pentru cel mai bun proiect cultural din românia, in anul 2007
(Gala Societãţii Civile 2008)
________________________________________
Piaţa Huet 12, 550182 Sibiu Tel 40 269-213 442, 210 134 mail:aff@astrafilm.ro dbudrala@astrafilm.ro
www.astrafilm.ro